Află care este părerea românilor despre economii și investiții din cel mai recent sondaj al Asociației Administratorilor de Fonduri din România, realizat de Mercury Research.
Am vorbit cu peste 1.200 de persoane, investitori și non-investitori, din mediul urban, cu vârste cuprinse între 25-60 de ani, care obțin lunar venituri de peste 3.500 de lei și ale căror păreri interesante te invităm să le descoperi.
Atât investitorii cât și non-investitorii consideră că 10 ani reprezintă o durată rezonabilă de timp pentru a-și atinge obiectivele, însă părerile acestora privind procesul de investiție diferă. Așa cum era de așteptat, non-investitorii văd investițiile ca pe un proces mai complicat și riscant decât investitorii.
Conform sondajului, ca și profil al investitorilor, aceștia sunt mai degrabă bărbați (61% comparativ cu 51% dintre non-investitori), sunt mai tineri (26% au între 25-34 ani comparativ cu 19% în rândul non-investitorilor) și au o educație mai înaltă (91% cu studii universitare versus 84% dintre non-investitori).
Când și de ce investesc oamenii? Cu ce scop fac aceștia economii? Care sunt barierele pe care le au în a investi? Care este suma pe care sunt dispuși să o investească lunar și din ce surse aleg românii să se informeze în materie de investiții?
Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care studiul despre economisire inteligentă răspunde, pe care îl poți citi în totalitate aici.